Euro 2008 Actualizat: Duminica, 8 Iunie 2008, 23:58:14
Germania debuteaza in forta
Nationala Poloniei ramane fara victorie in fata Germaniei dupa 75 de ani dupa ce a mai suferit o noua infrangere, duminica seara, in Grupa B a Campionatului European, cu scorul de 2-0. Pentru nemti Lukas Podolski a reusit o dubla, cu ajutorul stelistului Pawel Golanski.
Rivalitatea intre cele doua tari s-a desfasurat si cu o zi inaintea partidei pe strazile din micutul oras Klagenfurt, unde mai multi suporteri au fost retinuti dupa ce s-au la bataie dupa ce au consumat alcool.
Din fericire, o rivalitate la fel de apriga a fost si pe teren, in limitele fair play-ului. Cu stelistul Pawel Golanski titular pe flancul stang al apararii, Polonia a inceput in forta partida de pe Worthersee Stadion si a avut prima ocazie de gol in secunda 23, la o centrare balbaita de Lehmann. Mingea a ajuns la Krzynowe, dar sutul acestuia din 20 de metri s-a dus mult peste poarta.
Replica nemtilor nu s-a lasat mult asteptata. Minutul 4 a consemnat probabil una dintre cele mai mari ratari din istoria acestui european.
Klose a dat dovada de altruism si i-a pasat lui Mario Gomez in fata portii goale, spre stupefactia tribunelor, care au vazut cum atacantul lui VfB Stuggart nu a putut introduce balonul in plasa din sase metri.
Au urmat alte actiuni rapide ale nemtilor purtate pe flancuri, insa deschiderea scorului a venit in minutul 20, dintr-o faza copiata la indigo cu cea irosita de Gomez in minutul 4.
Nemtii au pacalit jocul la offside al lesilor, Klose a scapat iar singur cu Boruc si a pasat in fata portii, de unde Lukas Podolski nu a mai ratat si a aruncat in aer partea germana a tribunelor.
Dupa marcarea golului nemtii au facut un pas inapoi pentru a putea lovi din nou pe contraatac si astfel polonezii au putut urca mai des in jumatatea adversa, unde s-au lovit de o asezare extrem de buna in teren a elevilor lui Joachim Leow, strapunsa doar in minutul 35 de un sut pe langa poarta a lui Zurawski, din centrul careului.
Leo Beenhakker l-a aruncat in lupta la pauza pe brazilianul naturalizat Roger Guerreiro si jocul polonezilor s-a mai iutit, dar a fost lipsit de consistenta si de faze de poarta.
Nemtii au cedat deliberat posesia si au preferat sa domine tactic, astepand greselile adversarilor. La o greseala de pozitionare a lui Golanski din minutul 69, Ballack a primit o minge la marginea careului si doar interventia lui Boruc a amanat majorarea scorului.
Golul cu numarul doi nu s-a lasat mult asteptat. Dorit inainte de Campionatul European de FC Porto si Benfica Lisabona, Golanski s-a complicat in minutul 72 in pozitie de ultim aparator, a fost deposedat de Schweinsteiger, mingea a ajuns la Podolski, iar atacantul cu origini poloneze a reusit dubla cu un sut puternic sub bara lui Artur Boruc.
Imediat dupa aceasta faza, Golanski a fost schimbat.
Nemtii putea marca si mai mult pe finalul meciului, dar Podolski, Hitzlspirger si Schweinsteiger au ratat ocazii bune la poarta celui mai bun portar din Liga Campionilor in sezonul 2006\2007, Artur Boruc, in timp ce la cealalta poarta Lehmann a fost intrebuintat serios o singura data, la o lovitura de cap.
Germania s-a instalat astfel la sefia Grupei B, cu 3 puncte dupa primul meci, la egalitate cu Croatia, dar cu un golaveraj mai bun. Austria si Polonia nu au niciun punct.
Traseul de calificare, lotul de jucatori cu fise la fiecare. Tot aici
puteti gasi informatii despre toate
echipele participante.
368 de jucatori participa la EURO 2008, cate 23 de
fiecare tara. Iata
fisele tuturor cu informatii generale,
dar si cu statistici actualizate rapid dupa partide.
EURO 2008 se va juca pe opt
arene,
patru din Austria si patru din Elvetia.
Cum se vor departaja echipele in grupele EURO 2008 in caz de egalitate
de puncte? Cum se va juca in faza finala? Iata regulile
care se vor aplica la Turneul Final al Campionatului European de Fotbal
Austria si Elvetia 2008.